top of page

Pași simpli pentru ați mobila casa în mod sustenabil

Actualizată în: 29 ian. 2021



Cu puțină documentare și răbdare putem în ziua de azi, să fim responsabili cu mediul înconjurător, în orice aspect al vieții noastre. Inclusiv în alegerea mobilierului.

Iar cu atât de multe informații accesibile, putem să ne găsim rapid mobilierul ce răspunde la cerințele noastre estetice.


Sustenabilitatea este responsabilitatea tuturor. Atât a companiilor ce produc, cât și a cumpărătorului.

Nu avem puterea pe termen scurt de a modifica modul de fabricare și etica de lucru a tuturor companiilor, însă putem să cumpărăm de la producătorii ce îndeplinesc cerințele noastre cu privire la sustenabilitate. Practicând această metodă putem spera ca, pe termen lung, modalitatea de producție să se schimbe.

Am alcătuit o listă cu practici bune și simple de urmărit atunci când achiziționăm mobilier.





Etică



Să ne gândim la procesul de producție al mobilierului.

La fiecare pas, putem să alegem producătorii care poluează mai puțin și au grijă de mediu și de angajații lor, prin procesul de producție.


Folosirea de produse calitative, ce emit cât mai puține noxe, asigurarea condițiilor sigure de muncă și neexploatarea angajaților sunt câteva dintre punctele prioritare de care trebuie să ținem cont atunci când alegem un brand de mobilier.


De cele mai multe ori, companiile  își au expusă codul de etica la locul de muncă pe site-ul propriu. Pentru o mai bună accesare a informațiilor în aces sens, este întotdeauna o idee bună să contactați producătorii locali pentru a le pune întrebări legate de acest subiect.




Materiale




Unul dintre cele mai recomandate materiale în ceea ce privește  durabilitatea si toxicitatea redusă, este lemnul. Datorită rezistenței crescute, îl poți folosi mulți ani până să înceapă să se deterioreze. Iar dacă imperfecțiunile sunt observate din timp, pot fi ușor corectate.


Dacă îți dorești un mobilier din lemn dar nu esti sigur că este certificat si te îngrijorează abuzurile legate de defrișări (ce apar deseori), poți alege să achiziționezi mobilier din lemn refolosit sau reciclat.


De cele mai multe ori, bucăți de lemn ce nu îndeplinesc anumite cerințe sau au fost folosite cu diferite scopuri (case, șure, mobilier, uz industrial etc.) ajung să fie folosite pentru foc sau aruncate.


Pe lângă proiectele ce le poți face personal din lemn salvat, există și producători care le transformă în piese minunate de mobilier.

În magazinul nostru, produsele realizate din lemn recuperat sunt măsuțele de cafea din lemn masiv, lămpile și decorațiunile din lemn.



Transport




Un alt mod de a fi proteja mediul este să verifici cum sunt transportate bunurile. În general, transporturile grele și pe distante lungi, poluează mai mult. În cazul în care magazinul de unde îți cumperi produsele, nu le și produce, poți întreba de unde sunt furnizorii.

Este o soluție mai prietenoasă cu mediul să achiziționezi de la producătorii locali, ce se aprovizionează de la furnizori români.



Stil



Indiferent de preferințele referitoare la materiale, asigură-te că acestea sunt calitative și durabile. Alegând astfel de produse, mobilierul va avea durată de viață foarte lungă, nefiind nevoie să îl înlocuiești frecvent.


Dacă nu vrei să folosești lemn, un material rezistent este MDF-ul. Găsești de obicei în specificațiile produsului, materialele din care este realizat. Este suficient ca fronturile și carcasa exterioară să fie realizată din MDF pentru o rezistență de durată.


Dacă vrei să te asiguri că îți va plăcea mult timp și că se va adapta nevoilor tale estetice în viitor, alege linii simple și culori neutre pentru mobilierul tău. Îl poți anima prin decorațiuni pline de personalitate. Acestea vor fi mult mai ușor de schimbat în timp.


Daca totuși îți dorești culoare în mobilierul tău, încearcă să înlocuiești doar fronturile. Astfel,va părea o mobilă nouă, la costuri reduse, fără să trebuiască să o schimbi în totalitate. Cu siguranță atelierul de tâmplărie local, te poate ajuta cu modificările.


Un bun exemplu pentru astfel de mobilier o reprezintă colecția COD.



Concluzii


- Cu puțină atenție poate fi ușor să cumperi sustenabil orice, inclusiv mobilier.

- Apelează cu încredere la producătorii locali pentru informații despre modul în care sunt sustenabili.

- Alege mobilier calitativ, pentru a-l avea cât mai mult timp.


Surse de informare

Daca dorești să cunoști mai multe despre acest subiect, ți-am am pus la dispoziție o selecție de articole despre această temă:



95 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate
bottom of page